DESPRE NOI

Departamentul Arte și Media al Facultății de Litere, Universitatea din Craiova, este specializat în crearea și formarea profesioniștilor care vor lucra în domeniile Teatru și Artele Spectacolului (actorie), Cinematografie – Fotografie – Media, Muzică și Interpretare muzicală (canto sau instrumente), capabili să se adapteze și să se integreze în actualul context cultural, tot mai complex și aflat într-o continuă evoluție. Studenții noștri, la terminarea studiilor, vor putea profesa atât în instituții sau entități culturale publice, naționale și internaționale, cât și în cadrul unor companii independente, private. Ne propunem educarea studenților în spiritul unei gândiri imaginative și creative, promovarea spiritului de inovare și excelență, a gândirii critice și dezvoltarea capacităților de utilizare a tehnicilor experimentale și alternative, în vederea realizării unui produs artistic original și novator. Mai multe detalii despre oferta educațională a facultății găsiți în pagina ADMITERE.

Întregul colectiv profesoral manifestă o atitudine de responsabilitate publică cu privire la calitatea educației furnizate studenților, performanța cercetării științifice și a serviciilor furnizate societății. Punem un accent deosebit pe combinarea intensivă a studiilor teoretice cu cele practice, respectiv pe modalitățile în care se răspunde atât la cerințele pieței muncii, cât și ale studenților, contribuind decisiv la dezvoltarea integrării și coeziunii sociale, prin sporirea capacității de inserție a absolvenților pe o piață a muncii dinamică și complexă. Departamentul Arte și Media își asumă în integralitate misiunea generală de formare universitară la nivel înalt, punând la dispoziția viitorilor studenți șase programe de studii de licență: ARTELE SPECTACOLULUI (ACTORIE), CINEMATOGRAFIE-FOTOGRAFIE-MEDIA, INTERPRETARE MUZICALĂ-CANTO, INTERPRETARE MUZICALĂ-INSTRUMENTE, MUZICĂ și patru programe de studii de master: ARTA ACTORULUI, MEDIA ONLINE ȘI IMAGINE INSTITUȚIONALĂ, ARTĂ MUZICALĂ ROMÂNEASCĂ CONTEMPORANĂ și MANAGEMENT ȘI ANTREPRENORIAT CULTURAL.