STUDENȚI OUTBOUND

Organizarea mobilității

Dispoziţii generale

Studenții Facultății de Litere pot beneficia de burse Erasmus+ de studii și/sau de plasament, conform prevederilor Programului Erasmus+, pentru o perioadă cumulată de cel mult 12 luni/ciclu universitar.

Facultatea de Litere asigură participarea studenţilor la Programul Erasmus+, respectând principiul egalității de șanse și dreptul la o informare corectă pentru toți participanții la program.

Selecția studenților este organizată și coordonată de Prodecanatul cu activitatea studenţilor şi relaţiile internaţionale astfel:

  • în luna martie – pentru primul semestru sau al doilea semestru al anului universitar următor;
  • în luna octombrie – pentru al doilea semestru al anului universitar în curs.

Data selecției și informațiile aferente (locurile disponibile, probele de concurs, locul și ora concursului, criteriile de eligibilitate și selecție, baremul de evaluare ș.a.) sunt anunţate cu cel puțin 2 săptămâni înaintea derulării acesteia.

Informațiile referitoare la selecții sunt publicate pe site-ul Facultății de Litere și la avizierul Prodecanatului cu activitatea studenţilor şi relaţiile internaţionale.

Eventualele selecții suplimentare se vor anunța cu 2 săptămâni înainte pe site-ul Facultății de Litere și la avizierul Prodecanatului cu activitatea studenţilor şi relaţiile internaţionale.

Durata maximă a perioadei de mobilitate Erasmus+ se stabilește în conformitate cu prevederile Ghidului Erasmus+ și ale acordurilor bilaterale, respectându-se recomandările Biroului Erasmus+ al UCv și ale ANPCDEFP.

Selecția studenților se desfășoară în următoarele etape:

  • promovarea și informarea privind mobilitățile Erasmus+ precum şi anunțarea locurilor disponibile;
  • primirea la Prodecanatul cu activitatea studenţilor şi relaţiile internaţionale a dosarelor de candidatură;
  • desfășurarea examenului de selecție;
  • repartizarea studenților pe locurile disponibile, în funcție de opțiunile personale și de rezultatele obținute la examenul de selecție.

Criterii de eligibilitate

La examenul de selecție pot participa studenți ai Facultății de Litere, de la orice specializare, care îndeplinesc următoarele condiții:

  • își depun dosarul de selecție până la termenele limită anunțate;
  • au finalizat cel puțin un an de studii în momentul începerii mobilității (studenții din anul I pot participa la selecția din luna martie pentru începerea mobilității în anul universitar următor).

Studenții aflați în anul al III-lea pot participa la selecţie pentru desfășurarea unei mobilități de studii în semestrul al II-lea al anului I de master cu condiţia să declare, în scris, că își vor depune dosarul la unul dintre programele de master ale Facultății de Litere şi că au fost informaţi că, în cazul în care nu sunt înscriși la unul dintre programele de master ale Facultății de Litere în momentul începerii mobilității (nu au fost admiși sau nu și-au depus dosarul), nu vor putea beneficia de mobilitatea Erasmus+.

Pot participa la selecția Erasmus+ pentru burse de plasament și studenții care, în momentul începerii mobilității, au absolvit un ciclu de studii la Facultatea de Litere, însă nu sunt înscriși într-un altul, respectând următoarele condiții:

  • studentul este încă înmatriculat la Facultatea de Litere la momentul selecţiei;
  • mobilitatea Erasmus+ urmează să se desfășoare în termen de 12 luni de la data absolvirii ciclului de studii la Facultatea de Litere.

Studenții care doresc să efectueze o mobilitate de plasament în alte instituții decât cele anunțate pe lista publicată de Prodecanatul cu activitatea studenţilor şi relaţiile internaţionale vor participa la selecție, urmând ca alocarea grantului să se realizeze în funcție de fondurile disponibile și de găsirea unui loc pentru efectuarea stagiului.

Conţinutul dosarului de candidatură

  • scrisoare de intenție în limba de studiu/lucru în cadrul mobilității (limba de studiu/lucru va fi inclusă în anunțul de selecție);
  • curriculum vitae în limba de studiu/lucru în cadrul mobilității;
  • situația școlară până la momentul respectiv, imprimată de pe platforma Evidența Studenților.

Concursul de selecţie

Concursul de selecție se desfășoară pentru următoarele limbi străine:

  • limba engleză;
  • limba franceză;
  • limba germană;
  • limba spaniolă;
  • limba italiană.

Concursul de selecție are două probe:

  • o probă scrisă, pentru evaluarea competenței lingvistice;
  • o probă orală tip interviu, pentru evaluarea competenței lingvistice și de specialitate.

În urma examenului de selecție, studenții participanți vor primi:

  • o notă de la 1 la 10, calculată ca medie aritmetică între: nota de la proba scrisă, nota de la proba orală și nota pe dosarul de candidatură;
  • un certificat de competență lingvistică: obținerea bursei Erasmus+ este condiționată de deținerea unui nivel de competență lingvistică în conformitate cu dispozițiile acordurilor bilaterale Erasmus+ și cu eventualele precizări ulterioare semnării acestora, primite de la parteneri.

            Pentru a asigura respectarea principiului egalității de șanse, studenții care se află în mobilitate Erasmus+ în momentul desfășurării selecției pot participa la aceasta în următoarele condiții:

  • vor trimite o cerere, redactată în limba română, în care își prezintă situația, pe adresa de e-mail a prodecanului cu activitatea studenţilor şi relaţiile internaţionale;
  • vor depune dosarul de candidatură printr-o persoană împuternicită, conform indicațiilor de mai sus şi respectând calendarul selecţiei.

Evaluarea candidaturii se va realiza pe baza dosarului de concurs şi a rezultatelor obținute la selecţia pentru mobilitatea pe care o au în derulare.

Contestațiile pentru proba scrisă se vor depune la Prodecanatul cu activitatea studenţilor şi relaţiile internaţionale în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor.

Studenții vor fi repartizați pe locurile disponibile, în funcție de opțiunile personale și de rezultatele obținute la examenul de selecție.

Fiecare selecție a studenților Erasmus+ poate prevedea criterii suplimentare față de cele enunțate în prezentul regulament.

Completarea contractului de studii și înscrierea la instituția parteneră

Studenții selectați vor lua legătura cu responsabilul de mobilitate în vederea completării documentelor solicitate de UCv și de partener și vor respecta termenele în acest sens.

Contractul de studii (Learning Agreement for Studies) sau Contractul de plasament (Learning Agreement for Traineeships) se va completa de către student, sub îndrumarea responsabilului de mobilitate, cu obligativitatea îndeplinirii următoarelor condiții:

  • documentul va trebui să conțină discipline cu un număr total de cel puțin 20 de credite;
  • disciplinele vor fi alese din oferta educațională a universității partenere, astfel încât conținutul lor să corespundă, pe cât posibil, disciplinelor ce se studiază în cadrul programului de studii în care este înmatriculat studentul la Universitatea din Craiova;
  • contractul de studii va fi avizat de responsabilul de mobilitate și aprobat de prodecanul cu activitatea studenţilor şi relaţiile internaţionale, prin semnătură;
  • studentul va trimite contractul de studii, semnat de el și de prodecanul cu activitatea studenţilor şi relaţiile internaţionale, la instituția parteneră, conform procedurii de înscriere a acesteia;
  • în momentul primirii contractului de studii semnat de la instituția parteneră, studentul va aduce o copie la Prodecanatul cu activitatea studenţilor şi relaţiile internaţionale sau îl va trimite prin e-mail responsabilului de mobilitate.

Înainte de plecarea în mobilitate, în funcție de termenele indicate pe site-ul Universității din Craiova, studentul se va prezenta la Departamentul de Relații Internaționale al UCv, Biroul Erasmus+, pentru semnarea contractului financiar pentru bursa Erasmus+ și alte formalități administrative necesare.

Demersuri pe parcursul mobilității

Disciplinele din Learning Agreement pot fi modificate după începerea mobilității. Aceste modificări se vor regăsi în secțiunea During the Mobility din Learning Agreement. Modificarea listei de discipline (adăugiri, eliminări, înlocuiri) se va face NUMAI cu acordul responsabilului de mobilitate și cu aprobarea prodecanului cu activitatea studenţilor şi relaţiile internaţionale, prin semnătură sau prin e-mail. Orice modificare a disciplinelor din Learning Agreement pentru care nu s-a primit această aprobare va fi considerată nulă și nu va fi luată în calcul la recunoașterea rezultatelor din mobilitate.

Studenții aflați în mobilitate care doresc să își prelungească șederea vor contacta prodecanul cu activitatea studenţilor şi relaţiile internaţionale, care le va transmite pașii pe care trebuie să îi urmeze, în acord cu recomandările Biroului Erasmus+ al UCv.

Prodecanul cu activitatea studenţilor şi relaţiile internaţionale și responsabilul de mobilitate vor oferi suport și consiliere pentru rezolvarea oricărei situații neprevăzute pe durata mobilității.

Recunoașterea rezultatelor din mobilitate

Recunoașterea rezultatelor obținute în mobilitate se va face pe baza certificatului de mobilitate și a foii matricole de la universitatea gazdă (în original, pentru mobilitățile de studiu) sau a secțiunii After the Mobility din Learning Agreement for Traineeships (în original, pentru mobilitățile de plasament).

În cazul în care aceste documente nu sunt primite în original de către prodecanul cu activitatea studenţilor şi relaţiile internaţionale în timp util pentru realizarea echivalărilor, se va lua în considerare un document similar transmis prin e-mail de către instituția parteneră, până la sosirea originalului.

Pentru mobilitățile de studiu, se va face echivalarea unui număr de credite cel puțin egal cu numărul de credite obținut la universitatea parteneră, urmărindu-se respectarea Regulamentului privind recunoașterea rezultatelor perioadei de studii în străinătate în cadrul programului Erasmus+ și a prevederilor programului Erasmus+.

Recunoașterea mobilităților de plasament se va realiza, atunci când este posibil, prin echivalarea disciplinei Practica profesională din planul de învățământ de la UCv.

Mobilitățile Erasmus+ vor fi incluse în Suplimentul la diplomă.

Echivalarea va fi efectuată de către prodecanul cu activitatea studenţilor şi relaţiile internaţionale și responsabilul pentru mobilitate, membru în Comisia de selecție și echivalare Erasmus+.

Demersuri la întoarcerea din mobilitate

La întoarcerea din mobilitate, studentul are obligația de a trimite Atestatul de prezență, prin e-mail, responsabilului de mobilitate sau prodecanului cu activitatea studenţilor şi relaţiile internaţionale.

Pentru susținerea examenelor rămase neechivalate, studentul se poate prezenta fie în sesiunea normală de restanțe (sesiunea din toamnă), fie în regim de sesiune deschisă (perioadele de sesiune deschisă vor fi anunțate de prodecanat).

Informații utile

Formulare

STAFF OUTBOUND

Derularea selecției

Personalul didactic și administrativ al Facultății de Litere își depune dosarul pentru mobilități Erasmus+ conform apelurilor lansate anual de Prodecanul cu activitatea studenților și relațiile internaționale.

Dosarul va conține:

– un CV într-o limbă de circulație internațională (2-3 pagini, semnat și datat);

– formularul de aplicație

Demersuri înaintea mobilității

  • Beneficiarul mobilității contactează instituția unde intenționează să își desfășoare mobilitatea; această instituție poate fi diferită de cele cu care Universitatea are încheiat un contract bilateral.
  • Beneficiarul mobilității completează și semnează Contractul de mobilitate, în funcție de tipul acesteia:
  • Beneficiarul mobilității aduce Contractul de mobilitate completat și semnat la Prodecanatul cu activitatea studenților și relațiilor internaționale, pentru obținerea aprobării și semnăturii Prodecanului;
  • Beneficiarul transmite instituției partenere Contractul de mobilitate, în vederea obținerii acceptului din partea instituției partenere, confirmat prin semnătură;
  • Beneficiarul aduce la Prodecanat copie după Contractul de mobilitate semnat și de instituția parteneră, sau îl trimite prin e-mail;
  • Cu cel puțin două săptămâni înainte de începerea mobilităţii, după ce a primit Contractul de mobilitate semnat de instituția parteneră, beneficiarul se va prezenta la Departamentul de Relații Internaționale, Biroul Erasmus+ al Universității din Craiova, pentru formalitățile administrative necesare derulării mobilității (ex. încheiere contract financiar, întocmirea documentelor de deplasare).

Demersuri după mobilitate

  • Beneficiarul mobilității va aduce la Prodecanatul cu activitatea studenților și relațiile internaționale o copie după Certificatul de mobilitate;
  • Beneficiarul mobilității va duce la Departamentul de Relații Internaționale, Biroul Erasmus+ al Universității din Craiova, toate documentele solicitate de membrii acestui birou.

Informații utile

Formulare