MISIUNEA ȘI OBIECTIVELE PROGRAMULUI
PROGRAMUL DE STUDII DE LICENȚĂ MUZICĂ
Misiunea programului de studii MUZICĂ include două direcții, didactică și de cercetare artistico-muzicală, care vizează formarea specialiștilor în domeniu, prin derularea primului ciclu de pregătire: licență. La finalul programului de studii, absolvenții vor avea o pregătire muzicală generală, solidă, care să le ofere acele competențe ce le vor permite activarea cu succes atât în domeniul muzical, cât și în alte domenii conexe: artistic, cultural etc.Obiectivele programului de studii MUZICĂ au în vedere formarea abilităților, deprinderilor și cunoștințelor generale și profesionale necesare, dezvoltate în concordanță cu nevoile identificate pe piața muncii și cu cadrul național al calificărilor având drept scop principal dezvoltarea profesională și personală a studenților, asigurarea unui nivel profesional (artistic și științific) ridicat, care să le permită o cât mai bună integrare pe piața muncii, cu respectarea cerințelor profesiei. Obiectivele și profilul de competențe sunt prezentate sintetic mai jos și detaliat în fișele disciplinelor din planul de învățământ: formarea auzului interior și a gândirii muzicale; să cunoască și să stăpânească la un nivel superior abilități de a citi și reda partituri la prima vedere; formarea competențelor necesare interpretării unor lucrări muzicale importante, aparținând diverselor epoci stilistice, ca membru al unui ansamblu coral; să cunoască și să înțeleagă contextul principalelor direcții ale istoriei muzicii, să analizeze și să interpreteze informații și idei pe baza argumentelor și a gândirii critice; deprinderea unor modalități de analiză a opusurilor muzicale reprezentative; să aibă abilități pentru realizarea conexiunilor dintre teorie și practică; să cunoască elementele constitutive și mijloacele de realizare a diferitelor stiluri muzicale, precum și caracteristicile particulare ale acestora; formarea unei culturi muzicale; formarea unei personalități artistice, creatoare; formarea unei tehnici dirijorale elementare; să aibă abilități pedagogice (în cazul absolvirii modulului DPPD): să asimileze conceptele și practicile de bază ale educației muzicale; să se dezvolte personal și profesional prin acumularea competențelor profesionale și transversale.
Misiunea programului de studii MUZICĂ include două direcții, didactică și de cercetare artistico-muzicală, care vizează formarea specialiștilor în domeniu, prin derularea primului ciclu de pregătire: licență. La finalul programului de studii, absolvenții vor avea o pregătire muzicală generală, solidă, care să le ofere acele competențe ce le vor permite activarea cu succes atât în domeniul muzical, cât și în alte domenii conexe: artistic, cultural etc.
Obiectivele și rezultatele declarate ale învățării la programul de studii MUZICĂ
Programul de studii MUZICĂ are atribuţii în direcţiile: educaţie muzicală, activitate interpretativă dirijorală şcolară şi de cult, cercetare pedagogică şi ştiinţifică, creaţie artistică.
Aceste obiective asigură:
- a) Aplicarea prevederilor reformei învăţământului pentru modernizarea activităţii didactice;
- b) Asigurarea de cadre didactice cu pregătire de specialitate în domeniul educaţiei muzicale în conformitate cu standardele didactice din instituţii naţionale şi europene ;
- c) Creşterea competenţei profesionale a personalului didactic specializat pentru educaţie muzicală prin asigurarea unor cote instructiv-educative la nivelul cerinţelor actuale ;
- d) Stabilirea unor relaţii de colaborare benefică cu diverse cadre didactice de la instituţii de specialitate din alte centre universitare;
- e) Stimularea activităţilor de cercetare prin colaborarea cu alte instituţii de învăţământ superior şi institute de cercetare, prin participarea la simpozioane, sesiuni ştiinţifice, conferinţe colocvii.
- f) Antrenarea cadrelor didactice ale specializării la cooperarea inter-universitară naţională şi internaţională prin schimburi de specialişti, studenţi, materiale didactice, proiecte şi programe cu profil muzical ;
- g) Crearea unor condiţii favorabile pentru dezvoltarea bazei materiale a specializării, necesare profesorilor de educaţie muzicală din zonă;
- h) Înfiinţarea unei publicaţii studenţeşti cu profil muziologic şi metodic, pentru stimularea cercetărilor în domeniul didactic, etnomuzicologic, bizantinologic şi muzicologic.
Competențe profesionale și transversale dezvoltate în cadrul programului de licență MUZICĂ
Programul de studii de licență Muzică vizează dezvoltarea sau perfecţionarea competenţelor profesionale și a celor transversale conform planului de învățământ aprobat începând cu anul universitar 2024-2025.
Competenţe profesionale:
Realizarea unei corelaţii corecte între textul muzical şi configuraţia sonoră (având un grad mediu de dificultate), pe baza abilităţilor auditive şi de scris-citit muzical dobândite (inclusiv auzul muzical interior). Utilizarea corectă a elementelor de bază ale tehnicilor clasice de scriitură şi metodelor fundamentale de analiză muzicală. Clasificarea argumentată a operelor muzicale, pe baza identificării şi descrierii caracteristicilor de gen şi ale principalelor perioade stilistice muzicale. Utilizarea corectă şi funcţională a elementelor de bază ale tehnicii interpretative (iniţiere vocală – cu specific coral – şi instrumentală). Organizarea şi conducerea muzicală a formaţiilor vocale şi instrumentale şcolare, inclusiv prin asistarea tehnică elementară a producţiilor sonore.
Competenţe transversale:
Proiectarea, organizarea, desfăşurarea, coordonarea şi evaluarea unui eveniment artistic/unei unităţi de învăţare, inclusiv a conţinuturilor specifice din programa disciplinelor muzicale. Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă într-o echipă multidisciplinară pe diverse paliere ierahice. Autoevaluarea obiectivă a nevoii de formare profesională în scopul inserţiei şi adaptabilităţii la cerinţele pieţei muncii.
––––––
După finalizarea studiilor, absolvenții programului de licență MUZICĂ pot exercita ocupații precum:
Cod COR: 265211 / Denumire COR: Referent muzical;
Cod COR: 265207 / Denumire COR: Ilustrator muzical;
Cod COR: 265205 / Denumire COR: Corist.