Cazarea în cămin, pentru anul universitar 2024/2025, se face pe baza unei cereri de cazare completată on line în portalul Evidența studenților (evstud.ucv.ro) în secțiunea Cereri cazare. Termenul de depunere a cererilor de cazare este 1 august.

Doar în cazul în care după repartizare, rămân locuri de cazare libere se va deschide o nouă sesiune de cazare, iar cererile pentru cea de a doua sesiune se vor depune în portal până la data 23 septembrie. Studentul care nu a depus cererea de cazare on line sau nu se prezintă personal pentru a fi cazat în intervalul de timp stabilit, va putea fi primit în camin numai în eventualitatea rămânerii de locuri disponibile, neexistând obligatia din partea instituției de a-l caza, chiar dacă îndeplinește toate celelalte criterii cerute.

În căminele studențești se cazează studenții care au domiciliul stabil în afara centrului universitar. Locurile disponibile în cămine se repartizează pe facultăți în funcție de numărul cererilor depuse de studenții nerezidenți (inclusiv candidații nerezidenți declarați admiși în sesiunile de admitere). Repartiția se face computerizat, conform Regulamentului privind cazarea în caminele Universității din Craiova, aprobat de Senat (https://www.ucv.ro/pdf/invatamant/management/metodologii/2024/regulament_cazare.pdf).

Listele cu studenții cazați se afișează la adresa https://www.ucv.ro/campus/camine/cazari.php.

Listele se pot contesta, în cel mult 2 zile lucrătoare de la afișare, la decanatul fiecarei facultați.