Marți, 6 decembrie 2022, la ora 17:00, studenții specializării Cinematografie, Fotografie, Media (Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media,
filmologie) vor avea ocazia discute online cu Monica Felea, distribuitoare de film și specialistă în comunicare culturală.


Cu o carieră de peste 15 ani în domeniul cultural, Monica Felea a făcut parte din echipele ce organizează evenimente și festivaluri ca PR, traffic manager, guest managment sau director de festival. Printre acestea: TIFF, Premiile Gopo, Divan Film Festival, Shakespeare Festival, Undercloud sau Rockanotherworld, precum și campanii de lansare a unor filme românești cum ar fi: Câini, #Selfie, Pororoca, Colectiv sau MO.
În 2017 a înființat Bad Unicorn, în prezent una dintre cele mai importante companii de distribuție de film de autor din România. Printre filmele distribuite de Bad Unicorn se numără: On Body and Soul, The Guilty, Birds of Passage, Corpus Christi, Babyteeth, Another Round, Belle sau Alcarràs.
De-a lungul celor 5 ani, filmele Bad Unicorn au adunat două Premii Gopo pentru cele mai bune fillme europene distribuite în România (On Body and Soul și Another Round), trei Premii ale Publicului la TIFF (System Crasher, Babyteeth și The Guilty) și Marele Premiu TIFF (Babyteeth).

 

Persoană de contact: Adina Mocanu (adina.mocanu@edu.ucv.ro). Întâlnirea are loc online, pe platforma Google Classroom. Pentru a obține linkul de conectare vă rugăm să trimiteți un mail pe adresa indicată mai sus.