Ambasada SUA, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al României – Unitatea Arhive DiplomaticeAgenția Națională de Presă Agerpres și în colaborare cu Universitatea din Craiova, va lansa miercuri, 17 august 2022, la ora 18:00, în piața Mihai Viteazul din Craiova, expoziția fotografică itinerantă „Noi, Poporul/We the People” care marchează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii și România.

Expoziția fotografică „Noi, Poporul/We the People” este un proiect inedit al Ambasadei SUA, finanțat din fondurile federale pentru educație si cultură ale guvernului american. Expoziția beneficiază de coordonarea și sprijinul logistic ale Universității din Craiova, care asigură implementarea proiectului în Craiova și alte 6 orașe din România.

La deschiderea oficială, ce va avea loc la Muzeul de Artă începând cu ora 19:00, vor susţine discursuri: consilierul pentru Presă şi Cultură al Ambasadei SUA, Timothy Gerhardson; primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu; preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Dorin-Cosmin Vasile; prefectul Judeţului Dolj, Dan Diaconu; ministrul consilier – Unitatea Arhive Diplomatice a MAE, Doru Gheorghe Liciu; directorul general AGERPRES, Claudia Nicolae; managerul de proiect de la Universitatea din Craiova, prof. univ. dr. Leonardo Geo Mănescu.

Conform comunicatului transmis de Ambasada S.U.A, „Expoziția Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic este un eseu fotografic, tematic, care explorează relațiile diplomatice, de securitate, economice, culturale dintre poporul român și cel american. Această colecție de interacțiuni între cele două națiuni ilustrează faptul că Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite și România este accesibil tuturor. Este o expoziție care surprinde pe larg interacțiunile dintre cele două popoare, încă de la începutul Parteneriatului Strategic în anul 1997. Cele 150 de fotografii cuprinse în această expoziție creează un cadru personal pentru Parteneriatul Strategic, din trecut și din prezent, și oferă posibilitatea de a experimenta prietenia și colaborarea între cele două popoare, într-un nou mod.”

„Expoziția se axează pe tema „Noi, Poporul”/ “We the People” care este faimosul preambul al Constituției Statelor Unite și întruchiparea legăturilor umane care formează punți de înțelegere și cooperare între popoare. Diplomația și prietenia bilaterală de succes se bazează pe aceste legături și pe valorile comune pe care le înglobează”, precizează organizatorii.

În comunicatul oficial este citat, de asemenea, jurnalistul, corespondentul și ulterior diplomatul american Edward R. Murrow care consideră rolul esențial al legăturilor dintre oameni: „Elementul cu adevărat esențial în schimburile internaționale îl reprezintă această ultimă distanță de un metru, rămasă între interlocutori, care poate fi depășită prin contact personal, atunci când o persoană îi vorbește celeilalte”.

La această expoziție, Agenția Națională de Presă Agerpres a contribuit cu un număr de 20 de fotografii din fluxul de fotografie și din Arhiva Fotografică Agerpres. De asemenea, Unitatea Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a contribuit cu un număr de 13 fotografii.

Expoziţia fotografică va fi prezentă în Craiova în perioada 17 august – 19 septembrie, după care vor urma orașele: Timişoara – 23 septembrie – 24 octombrie; Cluj-Napoca – 28 octombrie – 5 decembrie; Sibiu – 9 decembrie 2022 – 9 ianuarie 2023; Iaşi – 13 ianuarie 2023 – 13 februarie 2023; Constanţa – 17 februarie 2023 – 20 martie 2023; Bucureşti – 24 martie 2023 – 24 aprilie 2023.